scriitorul și lumina

În liniștea serii cu pas domol, Un scriitor stă singur la biroul gol, Cu o pană veche și gânduri mii, Își caută lumea printre hârtii. Nu are sabie, nici scut, nici cal, Dar luptă cu umbrele, val după val, Din cerneală naște un univers, Din șoaptă face cântec și vers. Pe geam se-aude vântul ușor, Dar el clădește un alt decor, Un rege, o stea, un drum uitat, Un dor pe care l-a inventat. Când cartea-n taină se va-nchide, Cuvintele lui vor sta deschise, Căci scriitorul nu moare-n timp — Rămâne viu în fiecare rând și-n rim. Dacă vrei, îți fac una despre un